Blogul „PESTE TOT ATARNA TEAMA DE SINCERITATE” se va muta pe serverul wordpress, sub adresa ”www.dianalarisa.wordpress.com”!
Va astept acolo cu alte povestiri despre viata, despre munte, despre cum e sa fii indragostit...si despre teama de a fi sincer.
Va multumesc ca ma cititi!
vineri, 28 august 2009
miercuri, 26 august 2009
Remediu la durere
Cica e simplu....daca te doare capul iei un algocalmin...sau un nurofen ca e mai la moda, daca te doare urechea...pui picaturi...daca te doare piciorul...faci masaj cu unguent, daca te doare sufeltul te indragostesti din nou ca sa te doara iar, daca te doare gatul bei chestii fierbinti...daca te doare limba pentru ca ai baut chestii PREA FIERBINTI pentru ca te durea gatul, ce pana mea faci?
luni, 24 august 2009
Datoria ta...
Hai sa vorbim despre datoria ta, sau mai bine zis de dreptul de a face sau nu ceva.
Cum e cu dreptul doctorilor astora, de a tine sau nu secretul pacientilor, sau cu al preotilor...secreul spovedaniei.
Sau sa vorbim de ziaristi, e corect sa divulge intr-un super articol de prima pagina secretul celui mai bun prieten...sau mai bine sa vorbim despre politisti, sau despre ofiteri. E corect sa dea pe mana politiei prieteni....exista prietenie? sau exista doar datoria ta...de politist, de ziarist, de redactor, de ofiter....
Cum ramane cu increderea asta....se castiga? e de vanzare? 3 la 10 mii?
Cum e cu dreptul doctorilor astora, de a tine sau nu secretul pacientilor, sau cu al preotilor...secreul spovedaniei.
Sau sa vorbim de ziaristi, e corect sa divulge intr-un super articol de prima pagina secretul celui mai bun prieten...sau mai bine sa vorbim despre politisti, sau despre ofiteri. E corect sa dea pe mana politiei prieteni....exista prietenie? sau exista doar datoria ta...de politist, de ziarist, de redactor, de ofiter....
Cum ramane cu increderea asta....se castiga? e de vanzare? 3 la 10 mii?
sâmbătă, 22 august 2009
Tura de Fagaras: Balea-Podragu-Moldoveanu
Motto: Din pacate unii trebuie sa cada pentru ca cei multi sa invete.
Se poate spune ca Fagarasul e ca un pieptene de baba, d-ala de pe vremuri de la tara, cu dinti pe ambele parti: dintii de pe versantul nordic sunt scurti, drepti si ordonati (in buna traditie transilvana), iar cei de pe versantul sudic sunt lungi, intortocheati si orientati aiurea, lucrati parca de-un Mitica. Acum, e bine de stiut ca Vistea Mare (in continuare doar “Vistea) face parte din axul central al “pieptenului”, pe cand Vistea Mica (id est “Moldoveanu”) e parte din cel mai lung “dinte” sudic. Totusi, intre Vistea si Moldoveanu e doar o jumatate de ora de mers, ceea ce-i nimic, la scara Fagarasului....dar hai sa dam curs povestii...
Acum un an, un grup de vreo 7 insi se gandea sa cucereasca Moldoveanu intr-o zi. Se estima un traseu de vreo 15 ore...cam multisor pentru pribegii nostri. Reusita a fost doar de partea a doi dintre ei, ceilalti 5 fiind nevoiti sa abandoneze cu cateva ore inainte de varf. E greu sa iei astfel de decizii ar spune unii, altii i-ar categorisi drept lasi...eu una cred ca a fost cea mai buna decizie.
Cu capsa pusa sa cucereasca maretul varf de doar 2544m, se reunesc din nou, de data asta 5 insi....2 de anul trecut, si 3 noi. In aceasta postare ii vom denumi dupa numele lor de cod...in ordine alfabetica, ne vom simti bine alaturi de : Axante, D cea REA, domsoara O-Marihuana, Pramatiuta, si ”Mi-e foame si vreau sa fac pipi”!
Sunt 5? Sunt cum sa nu fie...nimic mai frumos.
Ziua 1: Bucuresti-Balea-Saua Capra
Ca niste muntomani care se respecta cei 5 au ajuns la Balea undeva tarziu pe la orele 17.00...iar lenea ce le verifica iscusinta de a urca pana in Saua Caprei, si apoi pana la Lacul Capra (2330m) avea sa-i terorizeze. Dar nimic nu e mai frumos ca o urcare pe munte fara chef...asa ca pe tringhiul cel albastru dam bice cailor, si cu greata in noi, chef sau nechef, respiratii anapoda...pornim sa cucerim universul. Avea sa fie una dintre cele mai reusite iesiri din acea vara.
Iata-ne ajunsi...incepe camparea, impartiti pe cele 2 echipe...echipa 1 si echipa 2...sau a neintelesilor si certaretilor si echipa veseliei. Cortul se pune singur, vantul bate fara nici un pic de ajutor, primusul nu merge...buteliile innoata prin lacul glaciar...totul merge ca uns. Dar nu e vreme de pierdut. Dupa o partida buna de ras, o salata de peste cu porumb pe la orele 22 ne hotaram sa lasam tabara sa doarma si ne asezam frumos fiecare pe izoprenul lui. Tarziu in noapte vantul, si sforatitul unora dintre noi ne dau batai de cap, dar parca suntem prea preocupati cu cele 12 ore de somn ca sa ne mai facem griji si pentru asta!
Dimineata ne bucuram de minunatul peisaj pe care ni-l poate oferi Lacul Capra..
facem inviorarea, ne bucuram de multe guri de aer curat si pornim veseli sa cucerim plaiurile cele mai inalte-Tara Fagarasului. Dar pana sa cucerim ceva vedem un monument alb in dreapta.
Monumentul alpinistilor de langa lacul Capra.
Acolo au murit intr-o avalansa in 7 febr. 1963, Marius Anitia -medic, Igor Popovici- matematician si studentii Ioan Silca si Constantin Zamfir. Pare-mi-se ca primii doi erau tot studenti, dar in ultimul an, dar asta nu e important. Nu e important nici faptul ca din diverse motive, in unele perioade , au facut parte din alte cluburi : Igor Popovici la Metalul Buc, Ioan Silca la Corvinul Hunedoara, asa cum gasim in inestimabila carte a Marelui Baticu.
Efectuasera Creasta Arpaselului, asa cum au dovedit fotografiile din aparatul lor foto, gasit vara, odata cu trupurile lor, legati in coarda cate doi. Desigur nu in Caldarea Capra unde e monumentul, ci sub Arpasel, in Caldarea Fundul Caprei, unde au murit si cei patru oradeni in 28 dec. 2002. Pentru acel monument -asa stiu eu- a contribuit tatal lui Marius Anitia, dar jumatate din suma necesara a dat-o UASCR-ul ( Uniunea Nationala a Studentilor "Comunisti" ), asa ca.. nu s-a putut ridica o cruce, ci un obelisc, cum il stiti. Din cauza formei lui - ce amintea de monumentele pentru ostasii sovietici "eliberatori", unii turisti erau la inceput nedumeriti.
Ziua 2. Lacul Capra (2330m)- Portita Arpasului (2175m) sau Fereastra Zmeilor ca sa sune asa mai freaky- 3 pasi de moarte (Brrrr)- ocolim Arpasu Mic (2461m)- ocolim Vf Arpasu Mare (2468m) dar evident ca mergem pe muntele Arpasu Mare- coboram ca sa ne putem bucura apoi de minunatul urcus pieptis/de-a coasta/razant pana sus pe Mircii (2461m)- de unde coboram pana la Lacul Podu Giurgiului. De aici pana la Saua Podragului ne mai despart vreo 20 de min intr-un urcus lin pe langa Vf Podragu (2462m). Ajunsi in sa, coboram spre Cabana Podragu (2136m) pe triunghi rosu. Aici aveam de gand sa innoptam. Traseul a durat vreo 6 ore, timp in care ne-am bucurat de vreo 13km de suisuri si coborasuri prin creierii muntilor.
Dar cele 6 ore, asa cum aveti sa banuiti nu au fost atat de lipsite de neprevazut. Grupul nostru a fost plin de buna voie...veseli cand urcau (sarcastica povestitoarea),
faceau pauze scurte si se minunau de traseu. Se ajutau la pasajele mai dificile...trceau pe langa obiectivele importante fara sa se prinda....
”Am trecut de fereastra Arpasului? Eu nu mi-am dat seama”...si se contraziceau-asta era punctul lor forte.
Trecuti de lanturi fara probleme cei 5 se indreapta vesei spre Monumentul Nerlinger (Saua Vartopului, intre Vf. Arpasul Mic si Arpasul Mare) .
Aflam ca pe 30 iunie 1934 acolo au murit Richard Nerlinger si Herta Ruzicka. Dl Mihai Andronie a scris pe Alpinet despre asta: "un calendar turistic din 1938 unde era descrisa o parcurgere a crestei Fagarasului si am gasit pasajul: < turisti din Sibiu, cari in 30 iunie 1934,alunecand de pe poteca din cauza ploii si a cetii, si-au gasit acolo o moarte nemiloasa.>>"
Parca de fiecare data cand trecem pe carare si mai vedem vreo cruce, ni se micsoreaza inima. Parca crucele acelea ne spun : "Nu faceti greseli pe munte! " . Sa ne amintim ce scria Lionel Terray: " Sa riscam, dar cu masura", adica riscul sa fie mult mai mic decat curajul, in orice caz sa nu consideram imprudenta drept curaj.
Dar nu ne oprim aici...mergem si mergem ca sa ajungem pe Mircii-Vecinul Arapasului Mare, un varfulet ce se joaca putin cu psihicul tau (asa cum de altfel o face din plin Fagarasul). Si daca e vreun moment in care vrei sa afirmi ca ai inceput sa te prinzi cam de ce te asteapta in Tara Fagarasului, cam acesta este momentul. Dupa fiecare ascensiune te asteapta o priveliste de vis, un lac glaciar, o fereastra, o caldare glaciara. Nimic nu seamana cu imaginea precedenta.
Ne facem o provizie de aer curat de pe Mircii, ne bucuram de niste Fineti, si o luam agale spre Podul Giurgiului. Lacul se scurge printr-o vale lungă şi accidentată, cu multe cascade. Dincolo de lac, poteca de creastă urcă spre Şaua Podragu (2307m), de unde se vede in departare Cabana Podragu.Cabana Podragu se afla intr-un loc in care Dumnezeu se plimba descultz dupa spusele unora. Aici cabanier e o cabaniera: Corina Iosif. Cazarea e ieftina, daor 25 de RON pe noapte, ciorba e mai scumpa, vreo 12 lei dupa spusele colegei noastre. Marea nedumerire a cabanierei e ca de ce nu poposesc oamenii la ea. Pai cucoana, cu asa preturi, si vin fiert la 8 lei...no tengo dinero. Acolo aveam de gand sa innoptam pentru urmatoarele 2 nopti. Incepem sa fim obositi, iar raceala prinde pe una dintre noi pe nepusa masa.
Ce-i cu groapa asta de gunoaie? Pai cum ce-i? Tre sa se integreze in peisaj, langa un lac glaciar...eh, cam asta e pe undeva la vreo 15 m de cabana, bine ascunsa dupa un delulet.
Cred ca a urmat cea mai lunga noapte...cu sunte stranii de magari in calduri, cu voci si discutii interminabile la telefon, cu foiri in cort. Si noaptea ducea undeva...iar acel undeva nu avea sa se arate prea curand.
Ziua 3 (ziua cea mare- cel putin asa speram). Cabana Podragu-Saua Podragu-treci varf dupa varf, Tarata,Corabia, Ucea Mare, Ucisoara- urci pieptis prin ceata si viscol pana sus pe Vistea Mare (2527) si de acolo inca 15 min pana pe Moldoveanu. Traseul bine marcat cu banda rosie din Saua Podragu pana pe Vistea. De pe Vistea pana pe Moldoveanu-punct rosu. Nici nu prea ai cum sa te ratacesti aici...iar daca o faci, e cam pentru ultima data...
Dis dimineata-adica pe undeva pe la 9.30 o porniram sa cucerim maretul Varf, despre care auzisearam atatea, il vazuseram cu un an inainte dar de la distanta. Vremea rea si amigdalele inflamate a facut sa fim doar 4. Dar iti promitem scumpa ca te ducem si pe tine acolo sus.
Si pornim, primul urcus il dam gata in 30 de min...de data asta ne simtim mai in forma ca niciodata, depasim turistii din Cehoslovacia (se pare ca nu auzisera de destramarea tarilor :P) cu magarusul, gainusa si capritele lor.
Vi se pare ciudat sa vezi o gainusa pe munte ca urca spre Moldoveanu? Atunci sa-mi spuneti daca vi se pare si mai ciudat sa vedeti ca un magar cara o gainusa in spate, si ca urca spre Moldoveanu? A..NU? Nici daca magarul a plecat din Cehia?
Ajunsi la poalele Vistei, abia intrezarim marcajul de la 2527m. Parea aproape...si cu toate astea se afla atat de departe. Nu degeaba Viştea Mare este clasat al treilea între cele mai înalte vârfuri muntoase din România, după Moldoveanu, (2.544 m) şi Negoiu, (2.535 m). Urcusul nu avea sa fie cum auzisem: ”in stanga hau, in dreapta hau...te c.ci pe tine de frica-momentul culminant avea sa urmeze mai apoi”. Vârful Viştea Mare reprezintă principala cale de acces către vârful Moldoveanu, dinspre traseul ce străbate întreaga creastă a Masivului Făgăraş de la vest la est, alcătuind împreună cu acesta o formaţiune muntoasă asemănătoare unui cort sau unui trapez, care îi face extrem de identificabili din depărtare şi din aproape orice unghi de privire.
Urcusul de cca 50 de min pana pe Vistea avea sa ne faca sa-i tinem bine numele de acum inainte. Acolo nu am fost intampinati decat cu un viscolas...asa ca furam nevoiti sa punem windstoppere pe noi, polare si ce mai avem, sa lasam bagajele la marcaj...si sa ne indreptam intai privirile si apoi pasii spre Dumnealui.
Cele 15 min pana pe Moldoveanu avea sa fie nitel mai multe. Domsoara cea rea a cedat in fata inaltimii, s-a asezat pe un varf de stanca...si asta a fost:”Eu ma intorc inapoi. Mergeti voi, eu va astept aici! Eu nu mai pot?” ..ei.....” Ce-ar mai fi?”Si dai cu frumuselu...apoi incurajari de genu...”Daca a putut X, poti si tu...” Nu domle, nu merge asa cu frica de inaltime...cand te ia, apoi incepi sa tremuri...si tremuri, si orice piatra ti se pare prea mica ca sa te tina, orice priza nu e sigura...si din lac in put, te ia frica si renunti la ce ai visat un an intreg. Cum asa? UITE ASA. Dar prietenii nu te lasa la greu. Si cand problemele unora erau unde sa faca pishulet, problemele altora erau ”Cum naiba sa se dea jos de acolo”. ”Si hai ca vin eu sa stau ca sa numai vezi valea...sau hai si pune piciorul aici...BV...si aici...BV...hai ca nu e greu. Yupiiiii am ajuns...intr-o sa, nici pe departe pe Moldoveanu...dar haul din dreapta mi-a facut mari dureri de cap. E bine cand prietenii nu te lasa la greu. De aici pana pe Moldoveanu e o aruncatura de bat.
Cum te simti la 2544m? Mai bine, mai vesel, mai frumos....mai curat....Ai bifat si eternitatea.
Se spune insa ca cica pe varful Moldoveanu nu l-a chemat totdeauna asa: cand era el mic, il chema "Vistea Mica" - adica suprafata platoului din varf e mai mica decat a varfului Vistea Mare. Da, stiu ca nu se intelege nimic, hai s-o luam altfel: sunt doua varfuri gemene, poreclite de ciobani "Vistea Mare" si "Vistea Mica. Bun. Vistea Mare e un mic platou, la 2527 de metri; Vistea Mica este un platou mult mai mic, la 2544, rebotezat "Moldoveanu" in interbelic, cand Romania Mare a vrut si ea sa stie cat e de erecta. Acuma, zau daca inteleg de ce frontiera simbolica dintre Transilvania si Muntenia a primit numele de "Moldoveanu"! Se pare ca namingul nu era tocmai punctual forte al copywriterilor din timpurile alea - sau poate rebrandigul de tara incepuse deja, si "Moldoveanu" e parte din proces.
Dupa ce ne-am bucurat de inaltime vreo 30 de minute, si ne-am exprimat cum am putut mai poetic...luam calea intoarsa spre Podragu, dar intorcandu-ne privirea la fiecare sfert de ceas spre coloana trapezoidala de piatra.
Ne placea locul al naibii de mult...ne placea pana si ceata-ceata deasa ca vata de zahar, dar nu atat de dulce. Ne punem intrebari despre alte trasee ce ar fi pobile spre Moldoveanu, si cum toponimele locului tot zic ba de o ”Diana cea REA” ba de ”Valea cea REA”, sunt nevoita sa inserez si ceva informartii despre aceasta vale.
Valea asta isi merita numele cu varf si indesat: e intr-adevar rea, si e cea mai lunga vale din tot Fagarasul (inainte de constructia barajului Vidraru, si Valea Budei era extrem de lunga – asa, asta rea a ramas singurica… singura si rea! Hm! De cine-ti aduce aminte, oare?!). Mergeti pana vi se fac talpile carne vie, si n-ati ajuns macar la jumatate. Nici un semn de viata, afara de crucea lui Ionel Marinescu, partizan mort "in luptele cu Securitatea" (aiurea! L-au omorat oamenii din propria lui echipa, fratii Arnautoiu, pentru ca bietul Ionel o luase razna si impusca pe cine prindea, iar echipa nu mai era in siguranta din cauza lui). Pai cum sa nu-si piarda omul mintile pe o vale d-asta care nu se mai termina?! Il intelegeti perfect.
Ajungem la Podragu..veseli, mancam...si ne bagam la somn. Suntem prea obositi pentru orice fel de discutii nu ne mai capteaza interesul.
Ziua 4. Ultima zi-Cabana Podragu-Podragel-caldarile nordice (minunate, si nenumarate) cu iesire in Fereastra Zmeilor-si apoi pe acelasi drum ca la venit- Saua Capra-Balea-Masina=Fiat (buna masina, merge bine, consuma putin, incapatoare) Un traseut scurtut, asa de vreo 6 ore... fara multe varfuri de escaladat si de urcat (asa doar vreo 4)...fara multe vai naspa de coborat (asa tot vreo 4...) Da inca o data Fagarasul se juca cu psihicul nostru, ne punea sa urcam ca sa avem de unde cobora.
Nu ne mai speria urcusul. Ceea ce ne speria arcum era coborarea in neant...in ceata...undeva intr-o caldare, care nu aveam de unde sti daca e ultima...daca mai avem de mers...daca drumul mai era practicabil, daca caderea de pietre avea sa se petreaca live...daca ciorba aia de burta aveai sa o primesti sau sa o dai!
O zi lunga...urcusuri fara sfarsit...o zi traznita, in care 5 trazniti parca s-au certat cu gravitatia, au uitat de conditia fizica...si au razbit.
Da, au mers fara prea mari intreruperi, am inteles ca un munte poate fi urcat doar daca mergem constant fara opriri, am inteles ca nici o vale nu e prea periculoasa daca pui mintea la contributie si nu lasi frica sa te asupreasca.
Si am mai inteles un lucru ca muntele poate face 5 caractere diferite sa-si faca o iesire superba. Poate ca da, s-au intalnit 3 braileni si 2 moldovence...dar au plecat 5 prieteni.
Asta noapte in patul fara denivelari din Bucuresti ma durea fiecare bucatica de carne. Ma trezeam din 10 in 10 min ca nu puteam sa dorm...de ce? Din cauza durerii... nu e febra...e ceva care nu te face sa te simti naspa...ca pana la urma ai urcat pe Moldoveanu, si esti madru de asta dincolo de orice durere!!!!
Se poate spune ca Fagarasul e ca un pieptene de baba, d-ala de pe vremuri de la tara, cu dinti pe ambele parti: dintii de pe versantul nordic sunt scurti, drepti si ordonati (in buna traditie transilvana), iar cei de pe versantul sudic sunt lungi, intortocheati si orientati aiurea, lucrati parca de-un Mitica. Acum, e bine de stiut ca Vistea Mare (in continuare doar “Vistea) face parte din axul central al “pieptenului”, pe cand Vistea Mica (id est “Moldoveanu”) e parte din cel mai lung “dinte” sudic. Totusi, intre Vistea si Moldoveanu e doar o jumatate de ora de mers, ceea ce-i nimic, la scara Fagarasului....dar hai sa dam curs povestii...
Acum un an, un grup de vreo 7 insi se gandea sa cucereasca Moldoveanu intr-o zi. Se estima un traseu de vreo 15 ore...cam multisor pentru pribegii nostri. Reusita a fost doar de partea a doi dintre ei, ceilalti 5 fiind nevoiti sa abandoneze cu cateva ore inainte de varf. E greu sa iei astfel de decizii ar spune unii, altii i-ar categorisi drept lasi...eu una cred ca a fost cea mai buna decizie.
Cu capsa pusa sa cucereasca maretul varf de doar 2544m, se reunesc din nou, de data asta 5 insi....2 de anul trecut, si 3 noi. In aceasta postare ii vom denumi dupa numele lor de cod...in ordine alfabetica, ne vom simti bine alaturi de : Axante, D cea REA, domsoara O-Marihuana, Pramatiuta, si ”Mi-e foame si vreau sa fac pipi”!
Sunt 5? Sunt cum sa nu fie...nimic mai frumos.
Ziua 1: Bucuresti-Balea-Saua Capra
Ca niste muntomani care se respecta cei 5 au ajuns la Balea undeva tarziu pe la orele 17.00...iar lenea ce le verifica iscusinta de a urca pana in Saua Caprei, si apoi pana la Lacul Capra (2330m) avea sa-i terorizeze. Dar nimic nu e mai frumos ca o urcare pe munte fara chef...asa ca pe tringhiul cel albastru dam bice cailor, si cu greata in noi, chef sau nechef, respiratii anapoda...pornim sa cucerim universul. Avea sa fie una dintre cele mai reusite iesiri din acea vara.
Iata-ne ajunsi...incepe camparea, impartiti pe cele 2 echipe...echipa 1 si echipa 2...sau a neintelesilor si certaretilor si echipa veseliei. Cortul se pune singur, vantul bate fara nici un pic de ajutor, primusul nu merge...buteliile innoata prin lacul glaciar...totul merge ca uns. Dar nu e vreme de pierdut. Dupa o partida buna de ras, o salata de peste cu porumb pe la orele 22 ne hotaram sa lasam tabara sa doarma si ne asezam frumos fiecare pe izoprenul lui. Tarziu in noapte vantul, si sforatitul unora dintre noi ne dau batai de cap, dar parca suntem prea preocupati cu cele 12 ore de somn ca sa ne mai facem griji si pentru asta!
Dimineata ne bucuram de minunatul peisaj pe care ni-l poate oferi Lacul Capra..
facem inviorarea, ne bucuram de multe guri de aer curat si pornim veseli sa cucerim plaiurile cele mai inalte-Tara Fagarasului. Dar pana sa cucerim ceva vedem un monument alb in dreapta.Monumentul alpinistilor de langa lacul Capra.
Acolo au murit intr-o avalansa in 7 febr. 1963, Marius Anitia -medic, Igor Popovici- matematician si studentii Ioan Silca si Constantin Zamfir. Pare-mi-se ca primii doi erau tot studenti, dar in ultimul an, dar asta nu e important. Nu e important nici faptul ca din diverse motive, in unele perioade , au facut parte din alte cluburi : Igor Popovici la Metalul Buc, Ioan Silca la Corvinul Hunedoara, asa cum gasim in inestimabila carte a Marelui Baticu.
Efectuasera Creasta Arpaselului, asa cum au dovedit fotografiile din aparatul lor foto, gasit vara, odata cu trupurile lor, legati in coarda cate doi. Desigur nu in Caldarea Capra unde e monumentul, ci sub Arpasel, in Caldarea Fundul Caprei, unde au murit si cei patru oradeni in 28 dec. 2002. Pentru acel monument -asa stiu eu- a contribuit tatal lui Marius Anitia, dar jumatate din suma necesara a dat-o UASCR-ul ( Uniunea Nationala a Studentilor "Comunisti" ), asa ca.. nu s-a putut ridica o cruce, ci un obelisc, cum il stiti. Din cauza formei lui - ce amintea de monumentele pentru ostasii sovietici "eliberatori", unii turisti erau la inceput nedumeriti.
Ziua 2. Lacul Capra (2330m)- Portita Arpasului (2175m) sau Fereastra Zmeilor ca sa sune asa mai freaky- 3 pasi de moarte (Brrrr)- ocolim Arpasu Mic (2461m)- ocolim Vf Arpasu Mare (2468m) dar evident ca mergem pe muntele Arpasu Mare- coboram ca sa ne putem bucura apoi de minunatul urcus pieptis/de-a coasta/razant pana sus pe Mircii (2461m)- de unde coboram pana la Lacul Podu Giurgiului. De aici pana la Saua Podragului ne mai despart vreo 20 de min intr-un urcus lin pe langa Vf Podragu (2462m). Ajunsi in sa, coboram spre Cabana Podragu (2136m) pe triunghi rosu. Aici aveam de gand sa innoptam. Traseul a durat vreo 6 ore, timp in care ne-am bucurat de vreo 13km de suisuri si coborasuri prin creierii muntilor.
Dar cele 6 ore, asa cum aveti sa banuiti nu au fost atat de lipsite de neprevazut. Grupul nostru a fost plin de buna voie...veseli cand urcau (sarcastica povestitoarea),
faceau pauze scurte si se minunau de traseu. Se ajutau la pasajele mai dificile...trceau pe langa obiectivele importante fara sa se prinda....
”Am trecut de fereastra Arpasului? Eu nu mi-am dat seama”...si se contraziceau-asta era punctul lor forte.
Trecuti de lanturi fara probleme cei 5 se indreapta vesei spre Monumentul Nerlinger (Saua Vartopului, intre Vf. Arpasul Mic si Arpasul Mare) .
Aflam ca pe 30 iunie 1934 acolo au murit Richard Nerlinger si Herta Ruzicka. Dl Mihai Andronie a scris pe Alpinet despre asta: "un calendar turistic din 1938 unde era descrisa o parcurgere a crestei Fagarasului si am gasit pasajul: < turisti din Sibiu, cari in 30 iunie 1934,alunecand de pe poteca din cauza ploii si a cetii, si-au gasit acolo o moarte nemiloasa.>>"
Parca de fiecare data cand trecem pe carare si mai vedem vreo cruce, ni se micsoreaza inima. Parca crucele acelea ne spun : "Nu faceti greseli pe munte! " . Sa ne amintim ce scria Lionel Terray: " Sa riscam, dar cu masura", adica riscul sa fie mult mai mic decat curajul, in orice caz sa nu consideram imprudenta drept curaj.
Dar nu ne oprim aici...mergem si mergem ca sa ajungem pe Mircii-Vecinul Arapasului Mare, un varfulet ce se joaca putin cu psihicul tau (asa cum de altfel o face din plin Fagarasul). Si daca e vreun moment in care vrei sa afirmi ca ai inceput sa te prinzi cam de ce te asteapta in Tara Fagarasului, cam acesta este momentul. Dupa fiecare ascensiune te asteapta o priveliste de vis, un lac glaciar, o fereastra, o caldare glaciara. Nimic nu seamana cu imaginea precedenta.
Ne facem o provizie de aer curat de pe Mircii, ne bucuram de niste Fineti, si o luam agale spre Podul Giurgiului. Lacul se scurge printr-o vale lungă şi accidentată, cu multe cascade. Dincolo de lac, poteca de creastă urcă spre Şaua Podragu (2307m), de unde se vede in departare Cabana Podragu.Cabana Podragu se afla intr-un loc in care Dumnezeu se plimba descultz dupa spusele unora. Aici cabanier e o cabaniera: Corina Iosif. Cazarea e ieftina, daor 25 de RON pe noapte, ciorba e mai scumpa, vreo 12 lei dupa spusele colegei noastre. Marea nedumerire a cabanierei e ca de ce nu poposesc oamenii la ea. Pai cucoana, cu asa preturi, si vin fiert la 8 lei...no tengo dinero. Acolo aveam de gand sa innoptam pentru urmatoarele 2 nopti. Incepem sa fim obositi, iar raceala prinde pe una dintre noi pe nepusa masa.
Ce-i cu groapa asta de gunoaie? Pai cum ce-i? Tre sa se integreze in peisaj, langa un lac glaciar...eh, cam asta e pe undeva la vreo 15 m de cabana, bine ascunsa dupa un delulet.
Cred ca a urmat cea mai lunga noapte...cu sunte stranii de magari in calduri, cu voci si discutii interminabile la telefon, cu foiri in cort. Si noaptea ducea undeva...iar acel undeva nu avea sa se arate prea curand.
Ziua 3 (ziua cea mare- cel putin asa speram). Cabana Podragu-Saua Podragu-treci varf dupa varf, Tarata,Corabia, Ucea Mare, Ucisoara- urci pieptis prin ceata si viscol pana sus pe Vistea Mare (2527) si de acolo inca 15 min pana pe Moldoveanu. Traseul bine marcat cu banda rosie din Saua Podragu pana pe Vistea. De pe Vistea pana pe Moldoveanu-punct rosu. Nici nu prea ai cum sa te ratacesti aici...iar daca o faci, e cam pentru ultima data...
Dis dimineata-adica pe undeva pe la 9.30 o porniram sa cucerim maretul Varf, despre care auzisearam atatea, il vazuseram cu un an inainte dar de la distanta. Vremea rea si amigdalele inflamate a facut sa fim doar 4. Dar iti promitem scumpa ca te ducem si pe tine acolo sus.
Si pornim, primul urcus il dam gata in 30 de min...de data asta ne simtim mai in forma ca niciodata, depasim turistii din Cehoslovacia (se pare ca nu auzisera de destramarea tarilor :P) cu magarusul, gainusa si capritele lor.
Vi se pare ciudat sa vezi o gainusa pe munte ca urca spre Moldoveanu? Atunci sa-mi spuneti daca vi se pare si mai ciudat sa vedeti ca un magar cara o gainusa in spate, si ca urca spre Moldoveanu? A..NU? Nici daca magarul a plecat din Cehia?
Ajunsi la poalele Vistei, abia intrezarim marcajul de la 2527m. Parea aproape...si cu toate astea se afla atat de departe. Nu degeaba Viştea Mare este clasat al treilea între cele mai înalte vârfuri muntoase din România, după Moldoveanu, (2.544 m) şi Negoiu, (2.535 m). Urcusul nu avea sa fie cum auzisem: ”in stanga hau, in dreapta hau...te c.ci pe tine de frica-momentul culminant avea sa urmeze mai apoi”. Vârful Viştea Mare reprezintă principala cale de acces către vârful Moldoveanu, dinspre traseul ce străbate întreaga creastă a Masivului Făgăraş de la vest la est, alcătuind împreună cu acesta o formaţiune muntoasă asemănătoare unui cort sau unui trapez, care îi face extrem de identificabili din depărtare şi din aproape orice unghi de privire.Urcusul de cca 50 de min pana pe Vistea avea sa ne faca sa-i tinem bine numele de acum inainte. Acolo nu am fost intampinati decat cu un viscolas...asa ca furam nevoiti sa punem windstoppere pe noi, polare si ce mai avem, sa lasam bagajele la marcaj...si sa ne indreptam intai privirile si apoi pasii spre Dumnealui.
Cele 15 min pana pe Moldoveanu avea sa fie nitel mai multe. Domsoara cea rea a cedat in fata inaltimii, s-a asezat pe un varf de stanca...si asta a fost:”Eu ma intorc inapoi. Mergeti voi, eu va astept aici! Eu nu mai pot?” ..ei.....” Ce-ar mai fi?”Si dai cu frumuselu...apoi incurajari de genu...”Daca a putut X, poti si tu...” Nu domle, nu merge asa cu frica de inaltime...cand te ia, apoi incepi sa tremuri...si tremuri, si orice piatra ti se pare prea mica ca sa te tina, orice priza nu e sigura...si din lac in put, te ia frica si renunti la ce ai visat un an intreg. Cum asa? UITE ASA. Dar prietenii nu te lasa la greu. Si cand problemele unora erau unde sa faca pishulet, problemele altora erau ”Cum naiba sa se dea jos de acolo”. ”Si hai ca vin eu sa stau ca sa numai vezi valea...sau hai si pune piciorul aici...BV...si aici...BV...hai ca nu e greu. Yupiiiii am ajuns...intr-o sa, nici pe departe pe Moldoveanu...dar haul din dreapta mi-a facut mari dureri de cap. E bine cand prietenii nu te lasa la greu. De aici pana pe Moldoveanu e o aruncatura de bat.Cum te simti la 2544m? Mai bine, mai vesel, mai frumos....mai curat....Ai bifat si eternitatea.
Se spune insa ca cica pe varful Moldoveanu nu l-a chemat totdeauna asa: cand era el mic, il chema "Vistea Mica" - adica suprafata platoului din varf e mai mica decat a varfului Vistea Mare. Da, stiu ca nu se intelege nimic, hai s-o luam altfel: sunt doua varfuri gemene, poreclite de ciobani "Vistea Mare" si "Vistea Mica. Bun. Vistea Mare e un mic platou, la 2527 de metri; Vistea Mica este un platou mult mai mic, la 2544, rebotezat "Moldoveanu" in interbelic, cand Romania Mare a vrut si ea sa stie cat e de erecta. Acuma, zau daca inteleg de ce frontiera simbolica dintre Transilvania si Muntenia a primit numele de "Moldoveanu"! Se pare ca namingul nu era tocmai punctual forte al copywriterilor din timpurile alea - sau poate rebrandigul de tara incepuse deja, si "Moldoveanu" e parte din proces.
Dupa ce ne-am bucurat de inaltime vreo 30 de minute, si ne-am exprimat cum am putut mai poetic...luam calea intoarsa spre Podragu, dar intorcandu-ne privirea la fiecare sfert de ceas spre coloana trapezoidala de piatra.
Ne placea locul al naibii de mult...ne placea pana si ceata-ceata deasa ca vata de zahar, dar nu atat de dulce. Ne punem intrebari despre alte trasee ce ar fi pobile spre Moldoveanu, si cum toponimele locului tot zic ba de o ”Diana cea REA” ba de ”Valea cea REA”, sunt nevoita sa inserez si ceva informartii despre aceasta vale.Valea asta isi merita numele cu varf si indesat: e intr-adevar rea, si e cea mai lunga vale din tot Fagarasul (inainte de constructia barajului Vidraru, si Valea Budei era extrem de lunga – asa, asta rea a ramas singurica… singura si rea! Hm! De cine-ti aduce aminte, oare?!). Mergeti pana vi se fac talpile carne vie, si n-ati ajuns macar la jumatate. Nici un semn de viata, afara de crucea lui Ionel Marinescu, partizan mort "in luptele cu Securitatea" (aiurea! L-au omorat oamenii din propria lui echipa, fratii Arnautoiu, pentru ca bietul Ionel o luase razna si impusca pe cine prindea, iar echipa nu mai era in siguranta din cauza lui). Pai cum sa nu-si piarda omul mintile pe o vale d-asta care nu se mai termina?! Il intelegeti perfect.
Ajungem la Podragu..veseli, mancam...si ne bagam la somn. Suntem prea obositi pentru orice fel de discutii nu ne mai capteaza interesul.
Ziua 4. Ultima zi-Cabana Podragu-Podragel-caldarile nordice (minunate, si nenumarate) cu iesire in Fereastra Zmeilor-si apoi pe acelasi drum ca la venit- Saua Capra-Balea-Masina=Fiat (buna masina, merge bine, consuma putin, incapatoare) Un traseut scurtut, asa de vreo 6 ore... fara multe varfuri de escaladat si de urcat (asa doar vreo 4)...fara multe vai naspa de coborat (asa tot vreo 4...) Da inca o data Fagarasul se juca cu psihicul nostru, ne punea sa urcam ca sa avem de unde cobora.
Nu ne mai speria urcusul. Ceea ce ne speria arcum era coborarea in neant...in ceata...undeva intr-o caldare, care nu aveam de unde sti daca e ultima...daca mai avem de mers...daca drumul mai era practicabil, daca caderea de pietre avea sa se petreaca live...daca ciorba aia de burta aveai sa o primesti sau sa o dai!
O zi lunga...urcusuri fara sfarsit...o zi traznita, in care 5 trazniti parca s-au certat cu gravitatia, au uitat de conditia fizica...si au razbit.
Da, au mers fara prea mari intreruperi, am inteles ca un munte poate fi urcat doar daca mergem constant fara opriri, am inteles ca nici o vale nu e prea periculoasa daca pui mintea la contributie si nu lasi frica sa te asupreasca.
Si am mai inteles un lucru ca muntele poate face 5 caractere diferite sa-si faca o iesire superba. Poate ca da, s-au intalnit 3 braileni si 2 moldovence...dar au plecat 5 prieteni.
Asta noapte in patul fara denivelari din Bucuresti ma durea fiecare bucatica de carne. Ma trezeam din 10 in 10 min ca nu puteam sa dorm...de ce? Din cauza durerii... nu e febra...e ceva care nu te face sa te simti naspa...ca pana la urma ai urcat pe Moldoveanu, si esti madru de asta dincolo de orice durere!!!!
Poveste de camin
E liniste afara...cateii sunt in legea lor, o fetita sta pe banca!
Nu deranjam, nu deranjati, dar Nu....unul se repede spre ea, si o musca, fetita incepe sa tipe, atunci se mai repede unu la ea, si o musca de piciorus.
Doar vreo 10-12 ani...fetita portarului...cateii sunt pusi pe fapte mari!
Fetita plange, un student incepe sa urle la caini si sa-i alunge de langa ea...mama isi jura ca-i omoara...se cheama salvarea...probabil fetita va primi cateva injectii, iar cu cainii din jurul caminului nu se va intampla din nou nimic.
Nu e primul caz, cu siguranta nici ultimul....
Nu deranjam, nu deranjati, dar Nu....unul se repede spre ea, si o musca, fetita incepe sa tipe, atunci se mai repede unu la ea, si o musca de piciorus.
Doar vreo 10-12 ani...fetita portarului...cateii sunt pusi pe fapte mari!
Fetita plange, un student incepe sa urle la caini si sa-i alunge de langa ea...mama isi jura ca-i omoara...se cheama salvarea...probabil fetita va primi cateva injectii, iar cu cainii din jurul caminului nu se va intampla din nou nimic.
Nu e primul caz, cu siguranta nici ultimul....
luni, 17 august 2009
Descrieri....
Echipa de soc: o ”speriata de bombe”, o violatoare de minori, si o antisociala....
Va las pe voi sa va decideti cui dati aceste descrieri!
Va las pe voi sa va decideti cui dati aceste descrieri!
Pribegi prin Valcan
S-a anuntat un nou concurs, s-a anuntat o singura masina, si cativa oameni (ceva mai mult de o masina ) doritori de senzatii FRTE-istice. Cum ce senzatii: de alea ca te culci prea tarziu si ca te trezesti prea devreme ca sa pleci in traseu, ca esti nedreptatit, ca vrei sa faci contestatii dar ca stii ca nu se va rezolva nimic...ceva de genu.
Pornind patimasi din Bucurestiul zilelor noastre, undeva pe la ora 13.00...nu aveam sa banuim ca vom ajunge in creierii Valcanului abia pe la ora 23.00.
Drumul a fost frumos, vesnica oprire la Dedulesti, cu cei mai buni carnaciori, cumparaturi de bandane....oprire in Horezu...clatit ochi prin targul din Tg Jiu, intalnit cealalta masina (cu mica ei bucla cu tot de prin Dragasani)...schimbat oameni in masini - cica analizat sceneta in masina cu nr de VMP....discutii aprinse in masina cu marca de Honda sau Hyundai.
Ajunsi la concurs, nu e timp de socializat inca...o secundita pe la foc, si apoi somn de voie...asta normal din momentul in care fetita speciala de printre noi s-a gandit sa ne lasa sa atipim.
Dar stai ca asta nu e tot, vin participantii la trofeu...tarziu in zorii zilei...si se tipa, ca noi cei cu somnul mai linistit sa auzim tot.
Dupa o odihna ca la carte, dis de dimineata, ne pregatim 6 mandri crai (de ce 6? pai, de ce nu?) sa cucerim crestele Muntelui Oslea, cel mai inalt vf din Masivul Valcan.
Inarmati cu multa voie buna.. o luam la pas, trecem de alpinism, privim spre inaltimi...facem pozna de grup...si sari din piatra in piatra...si dai si urca.
Pe drum cum se putea mai bine decat sa socializam, noi cu oamenii, oamenii cu noi...si uite asa, din discutie in discutie, si din post in post ajunsaram sa atingem cei 1946 de metri cat are Oslea. Peisajul ar fi fost superb, daca nu am fi fost goniti de mirifica ceata ce ne-a cam pasit urmele tot drumul, dar asta nu ne-a demotivat sa nu ne doara genunchii, sa nu mergem cu spatele pe munte...sa nu alergam, zambim...si de ce nu...sa nu socializam!
Seara celebrul cultural, deja mult prea celebru pt a putea fi castigat si de altii! Cantelece de chitara, flacara lemnelor umede si verzi si votca cu suc de portocale rosii (neaparat) ne-au tinut treji (sau mai putin treji) pana tarziu in noapte!
Dar pe langa asta...normal ca celebra socializare ne-a facut sa ne cunoastem mai bine...si in combinari de n luate cate 2, 3 sau 4...orele au trecut pe nesimtite!
Dis de dimineata...crosul...ca sa citam pe cineva exact in momentul in care a trecut linia de sosire ...”pisam-as pe el..sa fie de 3 ori????”
Festivitatea de premiere, undeva dusa la extrem...si apoi fiecare cu masinuta lui s-a indreptat spre casa, cu mici opriri...si debarcari tarzii in noapte...21 pentu unii...2 pentru altii.
Fu frumos concul de week asta, fiind situat printre cele care mi-au placut...si prea putin displacut.
Oameni noi, fete noi...aceeasi oameni, alte fete...prieteni/prietene...amici...priviri rautacioase...cantece de suflet....si toate de 3 ori desigur!
Cam astea sunt cuvintele ce ar descrie concursul de weekend-ul trecut, restul e nisipul ce umple paharul, dar care se afla doar in sufletele noastre....
Pornind patimasi din Bucurestiul zilelor noastre, undeva pe la ora 13.00...nu aveam sa banuim ca vom ajunge in creierii Valcanului abia pe la ora 23.00.
Drumul a fost frumos, vesnica oprire la Dedulesti, cu cei mai buni carnaciori, cumparaturi de bandane....oprire in Horezu...clatit ochi prin targul din Tg Jiu, intalnit cealalta masina (cu mica ei bucla cu tot de prin Dragasani)...schimbat oameni in masini - cica analizat sceneta in masina cu nr de VMP....discutii aprinse in masina cu marca de Honda sau Hyundai.
Ajunsi la concurs, nu e timp de socializat inca...o secundita pe la foc, si apoi somn de voie...asta normal din momentul in care fetita speciala de printre noi s-a gandit sa ne lasa sa atipim.
Dar stai ca asta nu e tot, vin participantii la trofeu...tarziu in zorii zilei...si se tipa, ca noi cei cu somnul mai linistit sa auzim tot.
Dupa o odihna ca la carte, dis de dimineata, ne pregatim 6 mandri crai (de ce 6? pai, de ce nu?) sa cucerim crestele Muntelui Oslea, cel mai inalt vf din Masivul Valcan.
Inarmati cu multa voie buna.. o luam la pas, trecem de alpinism, privim spre inaltimi...facem pozna de grup...si sari din piatra in piatra...si dai si urca.
Pe drum cum se putea mai bine decat sa socializam, noi cu oamenii, oamenii cu noi...si uite asa, din discutie in discutie, si din post in post ajunsaram sa atingem cei 1946 de metri cat are Oslea. Peisajul ar fi fost superb, daca nu am fi fost goniti de mirifica ceata ce ne-a cam pasit urmele tot drumul, dar asta nu ne-a demotivat sa nu ne doara genunchii, sa nu mergem cu spatele pe munte...sa nu alergam, zambim...si de ce nu...sa nu socializam!
Seara celebrul cultural, deja mult prea celebru pt a putea fi castigat si de altii! Cantelece de chitara, flacara lemnelor umede si verzi si votca cu suc de portocale rosii (neaparat) ne-au tinut treji (sau mai putin treji) pana tarziu in noapte!
Dar pe langa asta...normal ca celebra socializare ne-a facut sa ne cunoastem mai bine...si in combinari de n luate cate 2, 3 sau 4...orele au trecut pe nesimtite!
Dis de dimineata...crosul...ca sa citam pe cineva exact in momentul in care a trecut linia de sosire ...”pisam-as pe el..sa fie de 3 ori????”
Festivitatea de premiere, undeva dusa la extrem...si apoi fiecare cu masinuta lui s-a indreptat spre casa, cu mici opriri...si debarcari tarzii in noapte...21 pentu unii...2 pentru altii.
Fu frumos concul de week asta, fiind situat printre cele care mi-au placut...si prea putin displacut.
Oameni noi, fete noi...aceeasi oameni, alte fete...prieteni/prietene...amici...priviri rautacioase...cantece de suflet....si toate de 3 ori desigur!
Cam astea sunt cuvintele ce ar descrie concursul de weekend-ul trecut, restul e nisipul ce umple paharul, dar care se afla doar in sufletele noastre....
miercuri, 12 august 2009
Istoria nu se repeta, dar istoricii da!
”De cele mai multe ori un om are mai multe caractere: unul pe care-l crede el, altul pe care i-l da publicul si un al treilea pe care nici unul,nici altul nu-l pot deslusi niciodata, si care e cel adevarat!”
Nicolae Iorga
Nicolae Iorga
Pe voi ce va sperie cel mai tare?
...deunazi credeam ca totul e minunat in fiecare zi frumoasa...ca fiecare lucru isi pierde din intensitate cu cat este satisfacut!
Trecand peste banalitatea cotidiana, am vizitat-o pe sora mea la spital...apropos...sunt matusica cu acte in regula!
O matusica de un copil minunat de frumos....caruia ii place sa-i cant!
Cum va spuneam, nene se misca universul...cel putin asta am simtit eu, si toate se pun cu susu in jos!
Fata tare, nu lesin eu din cine stie ce, sa ma ia cu dureri de cap cand l-am vazut pe asta micu, si nu ca el ar fi cel cu problema...evident ca cea cu problema sunt eu!
O viata pe care tre sa o cresti, sa o schimbi, sa-i vorbesti, si el sa nu te inteleaga...sa-l duci la gradi, la scoala, sa-l inveti ce e bine si ce e rau...inca o viata!
Cred ca a fost momentul cand am inteles la ce minune suntem partasi atunci cand avem un copil. Si ce poate sa faca un copil din noi.
E evident ca eu nu sunt pregatita pt asa ceva...e prea mult...prea mult nu stiu pentru anume ce. Copii se pare ca-mi plac, si ei ma plac pe mine...pe asta mic l-am leganat in plin avant creational de-al lui, eu nu cred ca pot tipa atat cat el poate....si ia ghiciti ce i-am cantat...”Treceti batalioane romane Carpatii!” Da stiu...e un cantec tampit, dar atunci la cate emotii aveam, asta mi-a venit mie...ciudat, straniu, numeste cum vrei!
Cred ca e adevarat ca ”Slabiciunea femeilor, nu puterea lor, castiga pe cei ce le iubesc!”
Trecand peste banalitatea cotidiana, am vizitat-o pe sora mea la spital...apropos...sunt matusica cu acte in regula!
O matusica de un copil minunat de frumos....caruia ii place sa-i cant!
Cum va spuneam, nene se misca universul...cel putin asta am simtit eu, si toate se pun cu susu in jos!
Fata tare, nu lesin eu din cine stie ce, sa ma ia cu dureri de cap cand l-am vazut pe asta micu, si nu ca el ar fi cel cu problema...evident ca cea cu problema sunt eu!
O viata pe care tre sa o cresti, sa o schimbi, sa-i vorbesti, si el sa nu te inteleaga...sa-l duci la gradi, la scoala, sa-l inveti ce e bine si ce e rau...inca o viata!
Cred ca a fost momentul cand am inteles la ce minune suntem partasi atunci cand avem un copil. Si ce poate sa faca un copil din noi.
E evident ca eu nu sunt pregatita pt asa ceva...e prea mult...prea mult nu stiu pentru anume ce. Copii se pare ca-mi plac, si ei ma plac pe mine...pe asta mic l-am leganat in plin avant creational de-al lui, eu nu cred ca pot tipa atat cat el poate....si ia ghiciti ce i-am cantat...”Treceti batalioane romane Carpatii!” Da stiu...e un cantec tampit, dar atunci la cate emotii aveam, asta mi-a venit mie...ciudat, straniu, numeste cum vrei!
Cred ca e adevarat ca ”Slabiciunea femeilor, nu puterea lor, castiga pe cei ce le iubesc!”
marți, 11 august 2009
Turism
Soseaua urca spre Voineasa,
Iar Lotrul curge spre Brezoi...
O fata si-a pierdut camasa
Prin fânul de curând cosit,
Si-acum, în poarta casei, s-a proptit
Sa-si mai arate-o data sânii goi
Si trupul rumenit de soare
Turistilor înfometati
De farmecul unei idile trecatoare
În pitorescul muntilor Carpati...
Asa sunt toate fetele la munte...
În prima zi -
Oricare-ar fi -
Se lasa sarutate doar pe frunte...
A doua zi,
Pâna si cele mai ursuze
Se lasa sarutate chiar pe buze...
Iar în a treia
Sau a parta zi
Se lasa duse sub un brad
Unde se-mpiedica, mai toate,
Si lesinate-n brate-ti cad,
Ca niste biete curci plouate...
Desi - prin munti, în fiecare vara,
La fel, turistii urca
Iar fetele... coboara...
Soseaua urca spre Voineasa
Si Lotrul curge spre Brezoi...
Iar mirele
Si cu mireasa
Din carul nou cu patru boi -
Un dar de ziua nuntii lor -
Zâmbesc sireti
Si fericiti,
Ca gratie turistilor
Au fost uniti
În vecii...vecilor!..
Ion Minulescu
Iar Lotrul curge spre Brezoi...
O fata si-a pierdut camasa
Prin fânul de curând cosit,
Si-acum, în poarta casei, s-a proptit
Sa-si mai arate-o data sânii goi
Si trupul rumenit de soare
Turistilor înfometati
De farmecul unei idile trecatoare
În pitorescul muntilor Carpati...
Asa sunt toate fetele la munte...
În prima zi -
Oricare-ar fi -
Se lasa sarutate doar pe frunte...
A doua zi,
Pâna si cele mai ursuze
Se lasa sarutate chiar pe buze...
Iar în a treia
Sau a parta zi
Se lasa duse sub un brad
Unde se-mpiedica, mai toate,
Si lesinate-n brate-ti cad,
Ca niste biete curci plouate...
Desi - prin munti, în fiecare vara,
La fel, turistii urca
Iar fetele... coboara...
Soseaua urca spre Voineasa
Si Lotrul curge spre Brezoi...
Iar mirele
Si cu mireasa
Din carul nou cu patru boi -
Un dar de ziua nuntii lor -
Zâmbesc sireti
Si fericiti,
Ca gratie turistilor
Au fost uniti
În vecii...vecilor!..
Ion Minulescu
luni, 10 august 2009
Timp mai am, dar nu prea mai am vreme....
O sa va spun o povestioara. Mi-a spus-o si mie mama, in plin avant creational, cand munceam sa facem din vreo 50kg de rosii, ceva bulion.....
”Era o familie tanara: Radu si Ioana, tineri casatoriti. Parintii Radului: vor fi denumiti de acum inainte mama, si bunicu....iar Radu mai avea o sora.
Se pare ca viata s-a dovedit a fi prea scurta pentru mama Radului, si aceasta s-a dus in lumea celor drepti lasand pe sarmanul bunic singur. Copii erau casatoriti, Radu cu a lui nevasta....iar fata urma sa aiba grija de batran. Fata, si ea casatorita, cu copii mici.
Dar anii trec, copii fetei cresc, oamenii nu mai incap in simplul apartament unde locuiau fata, cu sotul, copii, si batranul, motiv pentru care fata este nevoita sa-i spuna batranului, ca trebuie sa faca ceva, ca nu mai e loc, iar batranul isi ia valijoara spunand ca oricum voia sa plece, deoarece ii dadeau o garsoniera cei de la munca sa locuiasca.
Unde pleca batranul? Veritabil maistru si parinte ce a munci pentru ai lui copii? La azilul de batrani!
Nemeni nu intreaba de el, o lunga periaoda de timp.Copii total dezinteresati, nu vor sa stie nimic de soarta tatalui lui, si timpul trece.
La un moment dat, batranul nostru se hotaraste sa-si faca niste analize. Afla cu tristete ca nu mai are de trait decat 6 luni!
In acest moment, in care poate pe unii ar fi cazut cerul, el ia decizia ca ultimele 6 luni din viata lui, sa si le petreaca cu copilul la care a tinut cel mai mult-baiatul!
Si atunci batranul ia hotararea sa se duca la baiat acasa.
Acasa stupoare mare..nevasta il primeste pe batran, il lasa sa astepte la usa, si ofuscata ca batranul nu a dat macar un semn ca avea de gand sa vina, isi cheama sotul.
Fericit ca-si vede tatal, dupa atata timp baiatul vrea sa-l puna la masa, si apoi il intreba daca vrea sa doarma. Langa batran se afla si o mare valiza. La intrebarea fiului, de ce e atat de grea, batranul da din umeri, si le imaprtaseste celor 2 ca avea de gand sa stea mai mult pe la ei...si ca ar avea nevoie de mai multe lucruri!
La aceasta afirmatie, cei 2 se uita buclucas unul la altul...il invita pe bunic sa doarma
Batranul intreaba unde este nepotelul RAres, si se afla ca baiatul sta la familia X, pe timpul concediului!
In minunata familie de provincie ajunsa la oras incepe cearta....ca unde sa-l duca pe batran, ca ei urmeaza sa plece la mare a 2-a zi, ca ce or sa zica vasilestii daca nu merg la mare...ca de ce a venit tocmai acum, ca de ce nu a anuntat, si normal scorpia era nevasta...cu gura mare....
Trist este ca toate aceste certuri batranul le auzea, si cand fiul lui se hotaraste de dimineata sa se duca la batran sa-l invite la masa, batranul nu mai era...
Femeia pleaca fericita la mare, iar baiatul incepe cautarea tatalui! Prima data la sora...apoi la serviciu unde afla cu stupoare ca tatal sau nu statea in garsoniera asa cum isi mintise fiul, ci la azilul de batrani! De la servicu ia drumul azilului, unde afla ca batranul la aflarea vestei ca mai are de trait doar 6 luni, a decis sa fuga de la azil! De aici urma se pierde...il mai cauta la vecini din copilarie...dar nimic!
Ce o fi in sufletul unui copil- tata la randul lui - care si-a alungat batranul de acasa, si nu stie nimic de el! Ceva ar trebui sa se rupa acolo, si sa doara...
In timpul aceasa batranul nostru se gandeste ca cel mai bine ar fi sa se duca la Familia X, unde statea nepotelul. La vederea batranului, nepoteleul se arunca dragastos in bratele lui....iar familia cand vede ce mare dragoste e intre cei 2, il invita pe batrani sa ramana la ei...ca sa stea cu copilul.
Ce o fi in sufletul celui care a vazut ca nu e loc de el in casa propriului fiu, dar o familie straina il invita sa stea la ei? Ceva ar trebui sa se rupa acolo, si sa doara...
In timpul concediului, cei doi pleaca la pescuit, se joaca...dar timpul trece si batranul se simte din ce in ce mai rau! In ultima zi de concediu, se duce la nepot, si-i zice ca el tre sa plece. Trist copilul il intreaba daca mai are timp si alta data, sa mai vina pe la el, sa se joace impreuna...la care batranul ce stia ce soarta il asteapa ii raspunde....TIMP MAI AM, DAR NU PREA MAI AM VREME....
si pleaca la azilul de batrani.”
”Era o familie tanara: Radu si Ioana, tineri casatoriti. Parintii Radului: vor fi denumiti de acum inainte mama, si bunicu....iar Radu mai avea o sora.
Se pare ca viata s-a dovedit a fi prea scurta pentru mama Radului, si aceasta s-a dus in lumea celor drepti lasand pe sarmanul bunic singur. Copii erau casatoriti, Radu cu a lui nevasta....iar fata urma sa aiba grija de batran. Fata, si ea casatorita, cu copii mici.
Dar anii trec, copii fetei cresc, oamenii nu mai incap in simplul apartament unde locuiau fata, cu sotul, copii, si batranul, motiv pentru care fata este nevoita sa-i spuna batranului, ca trebuie sa faca ceva, ca nu mai e loc, iar batranul isi ia valijoara spunand ca oricum voia sa plece, deoarece ii dadeau o garsoniera cei de la munca sa locuiasca.
Unde pleca batranul? Veritabil maistru si parinte ce a munci pentru ai lui copii? La azilul de batrani!
Nemeni nu intreaba de el, o lunga periaoda de timp.Copii total dezinteresati, nu vor sa stie nimic de soarta tatalui lui, si timpul trece.
La un moment dat, batranul nostru se hotaraste sa-si faca niste analize. Afla cu tristete ca nu mai are de trait decat 6 luni!
In acest moment, in care poate pe unii ar fi cazut cerul, el ia decizia ca ultimele 6 luni din viata lui, sa si le petreaca cu copilul la care a tinut cel mai mult-baiatul!
Si atunci batranul ia hotararea sa se duca la baiat acasa.
Acasa stupoare mare..nevasta il primeste pe batran, il lasa sa astepte la usa, si ofuscata ca batranul nu a dat macar un semn ca avea de gand sa vina, isi cheama sotul.
Fericit ca-si vede tatal, dupa atata timp baiatul vrea sa-l puna la masa, si apoi il intreba daca vrea sa doarma. Langa batran se afla si o mare valiza. La intrebarea fiului, de ce e atat de grea, batranul da din umeri, si le imaprtaseste celor 2 ca avea de gand sa stea mai mult pe la ei...si ca ar avea nevoie de mai multe lucruri!
La aceasta afirmatie, cei 2 se uita buclucas unul la altul...il invita pe bunic sa doarma
Batranul intreaba unde este nepotelul RAres, si se afla ca baiatul sta la familia X, pe timpul concediului!
In minunata familie de provincie ajunsa la oras incepe cearta....ca unde sa-l duca pe batran, ca ei urmeaza sa plece la mare a 2-a zi, ca ce or sa zica vasilestii daca nu merg la mare...ca de ce a venit tocmai acum, ca de ce nu a anuntat, si normal scorpia era nevasta...cu gura mare....
Trist este ca toate aceste certuri batranul le auzea, si cand fiul lui se hotaraste de dimineata sa se duca la batran sa-l invite la masa, batranul nu mai era...
Femeia pleaca fericita la mare, iar baiatul incepe cautarea tatalui! Prima data la sora...apoi la serviciu unde afla cu stupoare ca tatal sau nu statea in garsoniera asa cum isi mintise fiul, ci la azilul de batrani! De la servicu ia drumul azilului, unde afla ca batranul la aflarea vestei ca mai are de trait doar 6 luni, a decis sa fuga de la azil! De aici urma se pierde...il mai cauta la vecini din copilarie...dar nimic!
Ce o fi in sufletul unui copil- tata la randul lui - care si-a alungat batranul de acasa, si nu stie nimic de el! Ceva ar trebui sa se rupa acolo, si sa doara...
In timpul aceasa batranul nostru se gandeste ca cel mai bine ar fi sa se duca la Familia X, unde statea nepotelul. La vederea batranului, nepoteleul se arunca dragastos in bratele lui....iar familia cand vede ce mare dragoste e intre cei 2, il invita pe batrani sa ramana la ei...ca sa stea cu copilul.
Ce o fi in sufletul celui care a vazut ca nu e loc de el in casa propriului fiu, dar o familie straina il invita sa stea la ei? Ceva ar trebui sa se rupa acolo, si sa doara...
In timpul concediului, cei doi pleaca la pescuit, se joaca...dar timpul trece si batranul se simte din ce in ce mai rau! In ultima zi de concediu, se duce la nepot, si-i zice ca el tre sa plece. Trist copilul il intreaba daca mai are timp si alta data, sa mai vina pe la el, sa se joace impreuna...la care batranul ce stia ce soarta il asteapa ii raspunde....TIMP MAI AM, DAR NU PREA MAI AM VREME....
si pleaca la azilul de batrani.”
Timp mai ai, dar nu mai am vreme
O sa va spun o povestioara. Mi-a spus-o si mie mama, in plin avant creational, cand munceam sa facem din vreo 50kg de rosii, ceva bulion.....
Despre ochi...si nu numai!
Mda...mda....mda....ochii sunt oglinda sufletului, asa si!
Cica ochii nu mint...iote fleosc, ba mint si cred ca mint cel mai bine!
Ochii astia albastri, verzi, caprui, negri- ca de pisica spun multe. Mai multe oare decat ar spune un pix?
Unii se folosesc de minunatia ce le-a dat-o Dumnezeu pentru a cuceri, altii pt a naste iluzii, unii se feresc sa te priveasca in ochi, si atunci ai crede ca au ceva de ascuns...dar nu e nici asa de fiecare data. Poate sunt doar niste stereotipuri. Ochii licaresc, te pot inunda uneori si nu de lacrimi, ci de lumina pe care o impartasesc....
Dar cum e cu gura? Acel organ pe care il folosim pentru a intreprinde diverse lucruri. Sunetele propagate te pot infioara la fel ca ochii, te pot determina sa gandesti intr-un fel, sau sa iei alte decizii!
Cu ochii poti minti usor, asa cum poti sa-ti schimbi si tonalitatea glasului la fel pentru a minte si mai usor!
Priviti albinuta de mai sus, are ochi, are gura-sau un fel de gurita...minte?
Nope, dar fiinta umana este superioara, isi depaseste prin perfectiune stereotipurile, si ajunge intr-un mare hal. Jigneste fara sa gandeasca ca mai degraba pe gura ar scoate lucruri bune decat prostii ( acum un sinonim cu vorbitul ar putea fi scrisul mailurilor)...se uita urat, transformand specia intr-o ciuma de care mai degraba te feresti, decat pe care sa o iubesti!
Dar el?
N-are ochi, si evident nici gura, dar transmite mai mult decat o mie de cuvinte, si o mie de priviri! Se inalta sincer, are spini care te fac sa plangi sau sa te amuzi...dar mai presus de orice ii plance viata!
Si tie?
Cica ochii nu mint...iote fleosc, ba mint si cred ca mint cel mai bine!
Ochii astia albastri, verzi, caprui, negri- ca de pisica spun multe. Mai multe oare decat ar spune un pix?
Unii se folosesc de minunatia ce le-a dat-o Dumnezeu pentru a cuceri, altii pt a naste iluzii, unii se feresc sa te priveasca in ochi, si atunci ai crede ca au ceva de ascuns...dar nu e nici asa de fiecare data. Poate sunt doar niste stereotipuri. Ochii licaresc, te pot inunda uneori si nu de lacrimi, ci de lumina pe care o impartasesc....
Dar cum e cu gura? Acel organ pe care il folosim pentru a intreprinde diverse lucruri. Sunetele propagate te pot infioara la fel ca ochii, te pot determina sa gandesti intr-un fel, sau sa iei alte decizii!
Cu ochii poti minti usor, asa cum poti sa-ti schimbi si tonalitatea glasului la fel pentru a minte si mai usor!
Priviti albinuta de mai sus, are ochi, are gura-sau un fel de gurita...minte?
Nope, dar fiinta umana este superioara, isi depaseste prin perfectiune stereotipurile, si ajunge intr-un mare hal. Jigneste fara sa gandeasca ca mai degraba pe gura ar scoate lucruri bune decat prostii ( acum un sinonim cu vorbitul ar putea fi scrisul mailurilor)...se uita urat, transformand specia intr-o ciuma de care mai degraba te feresti, decat pe care sa o iubesti!
Dar el?
N-are ochi, si evident nici gura, dar transmite mai mult decat o mie de cuvinte, si o mie de priviri! Se inalta sincer, are spini care te fac sa plangi sau sa te amuzi...dar mai presus de orice ii plance viata!
Si tie?
vineri, 7 august 2009
Ce inca nu am facut vara asta!!
Acum vreo 4 ani, imi propusesem ca in fiecare vara sa ma indragostesc! Nu mult, ci asa putin, cat pentru o vara. Chestia mi-a iesit cu succes pana vara asta! Ei acum, plecand ca sa am de unde sa vin, si stand prea putin pe ganduri mi-am dat seama ca am cam omis o promisiune. Vara mai este berechet...locuri in care sa ma indragostesc nu prea sunt! Dar cum cica se zice, nu cauta daca vrei sa gasesti....ne conformam! O sa ne indragostim si vara asta, ca pana pe 31 august mai sunt ceva zile, zile in care soarele mai des apune decat rasare.
Voi va mai aduceti aminte de copilarie?
Am inceput sa vorbesc ca un om mare...dar adevarul e undeva departe, cred ca in amitirile din copilarie!
Imi aduc si acum aminte, cu zambetul pe buze, de vacantele petrecute la bunici la tara. De vacantele pe care le destestam pentru ca incepeau pe 15 iunie, si se terminau atunci cand avea sa se coaca poama. ( Simt nevoia sa spun ca aceasta postare va fi presarata cu multe regionalisme....tara mea fiind undeva in creierii Moldovei, prin judetul Vaslui – minunatul sat uitat de civilizatie Vladia).
Cum va spuneam, se termina scoala, si cu coronita in cap ai mei ma trimiteau la bunici cica sa ma relaxez in cele 3 luni de vara. Chin nenica...plictis mare cica...dar pe ansamblu era ceva minunat! Bunica ma trimitea in fiecare seara sa aduc vaca de la pascut. Asa ca cu jumate de soreanca in mana, cu tenisii cei noi, si gatita ca vorba aia ieseam la sosea, ma bagam in gasca satului sa mergem dupa vacute. Ideea de baza era ca vacutele trebuiau pazite sa nu o ia hais sau cea prin popusoaiele oamenilor, si uite asa alerga Diana mea dupa Florica prin ogoare....Florica tot timpul ajungea acasa satula....si Diana obosita, lucru pe care saraca bunica nu l-a inteles niciodata.
Dupa adusul Floricii de la islaz, venea bunicul cu caii de la camp. Atunci hop-top la fantana, scoateam pe putin 20 de galeti de apa, pana cand veritabila Sofina, cu al ei Iorgovan se adapau cu apa!
Seara trecea pe nesimtite, bunica niciodata nu ma lasa sa ies in drum la copii pe inserat...mancam ceva, mai povesteam, si ma bagam la somn. Senzatia ca aceea sa te bagi in plapuma groasa de lana in mijloc de vara, si sa te odihnesti tun pana a doua zi, nu cred ca o sa mai traiesc tare curand.
Dimineata, asa cum era de asteptat...bunicii se trezeu mai repede ca gainile. Normal ca isi vedeau de treaba lor, bunicul pleca la cosit...sau pe unde mai avea el treaba, si bunica incepea sa trebaluiasca prin ograda, sa dea de mancare la lighioane, sa trimita vaca la pascut. Pe la 8 deja se auzea....”Diaaaanooooo....ratele cer de mancare.....” si Diana nimic. Peste 10 min.....”Diaaaanooooo......hai ca puii au crescut mari de cand tot dormi.....” si Diana nimic.....”Diaaaaanooooooo hai scoala mama, ca tre sa te duci cu mancare la bunicu”. Ei aici era marele adevar. Bunicul de obicei isi gasea vreun loc sa coseasca peste vreo 4 dealuri hais, si inca vreo 5 cea. Asa ca era silita sa ma dau jos din patutul ce-l adoram, sa mananc nemaipomenitul lapte proaspat cu mamaliguta rece....sa iau traisa cu mancare, si sa o apuc la deal, ca pana la bunicu era cale lunga.
Si drumul mi-l petreceam in compania vesnicului meu prieten de la tara....Tambur-catelul ce ma urma credincios pe toata dealurile, si drumurile pe care ma pierdeam eu. Bunicul cosea in acele timpuri in zone numite foarte Ceaotele, sau Lohan. Ajunsa acolo, dadeam nu de un barbat la 70 de ani, ci de un tinerel pe la vreo 40-50 ce manuia coasa cu foarte mare vitejie. Normal ca mancam si eu din mancarea bunicului, ca pana ajungeam la el mi se facea foame...si apoi o luam la vale spre casa, unde sigur ma astepta bunica cu multe alte bunatati. Zilnic era o treaba: trebuia tocat la rate....dat la pui de mancare...si iesit in drum la vorba si joaca cu copchii. Seara adus vaca de la camp. Si asta era ciclul deloc plictisitor al celor 3 luni petrecute la tara.
La meniul de zi cu zi se inscriau curechi, barabule, popusoi, tochitura, si ce mai gatea bunica. Oricum mancare la fel ca la tara, mai rar gasesti!
Cum se apropiau zilele toamnei, si incepea sa se pateze poama, deja ma gandeam ca e timpul ca ai mei sa vina sa ma ia la Bacau. Iubeam momentul cand ii vedeam in poarta. Fie imi aduceau ceva bun, fie veneau sa ma vada....ii asteptam pe parinti ore in sir uneori in fata portii, cand ei uitau sa vina. Si plangeam de fiecare data cand plecau, fiind astefel nevoiti saracii sa plece cand eu dormeam. Si daca ma trezeam si nu-i vedeam iar plangeam. Recunosc, ca am fost o mare plangacioasa...oare oi mai fi???
Toate se uitau repede cand ma uita Dumnezeu prin vreun visin, sau la poatele vreunui cires, infruptandu-ma din minunatele fructe ale Domnului.
Azi totul s-a schimbat din pacate. Bunicii nu mai sunt...iar casa e data spre vanzare. Nu ma mai gatesc sa ma duc seara dupa vaca....nu mai mananc cu bunicul in varf de deal....nu ma mai plimb pe coada carutii, nu mai zburd prin fan, nu-l mai mangai pe Tambur, nu mai car apa sa ud gradina....toate acestea sunt de ceva timp apuse. Au ramas doar amintirile a ceea ce a fost, si nu ar mai putea fi.
Azi la cei 20 si ceva de anisori, sunt matusa....si locuiesc in Bucuresti! Ma destind in prelungitele concedii pe care mi le iau in fiecare saptamana pe coclauri, si in iesirile in care uit de lume cand vin la ai mei acasa. Refugiul de aceasta data nu mai este casa bunicilor ci casa alor mei. Parasesc Bacaul, si undeva la 10km, gasesc liniste. Nici pe departe o ograda de la tara....ci un locsor plin de zambete pe diverse fatuci de pe aici, flori, si caldura parinteasca!
Probabil voi povesti ce-i aici peste vreo 22 de ani, azi ma limitez doar la a incarca cateva fotografii!
VOI CUM V-ATI PETRECUT COPILARIA???
Imi aduc si acum aminte, cu zambetul pe buze, de vacantele petrecute la bunici la tara. De vacantele pe care le destestam pentru ca incepeau pe 15 iunie, si se terminau atunci cand avea sa se coaca poama. ( Simt nevoia sa spun ca aceasta postare va fi presarata cu multe regionalisme....tara mea fiind undeva in creierii Moldovei, prin judetul Vaslui – minunatul sat uitat de civilizatie Vladia).
Cum va spuneam, se termina scoala, si cu coronita in cap ai mei ma trimiteau la bunici cica sa ma relaxez in cele 3 luni de vara. Chin nenica...plictis mare cica...dar pe ansamblu era ceva minunat! Bunica ma trimitea in fiecare seara sa aduc vaca de la pascut. Asa ca cu jumate de soreanca in mana, cu tenisii cei noi, si gatita ca vorba aia ieseam la sosea, ma bagam in gasca satului sa mergem dupa vacute. Ideea de baza era ca vacutele trebuiau pazite sa nu o ia hais sau cea prin popusoaiele oamenilor, si uite asa alerga Diana mea dupa Florica prin ogoare....Florica tot timpul ajungea acasa satula....si Diana obosita, lucru pe care saraca bunica nu l-a inteles niciodata.
Dupa adusul Floricii de la islaz, venea bunicul cu caii de la camp. Atunci hop-top la fantana, scoateam pe putin 20 de galeti de apa, pana cand veritabila Sofina, cu al ei Iorgovan se adapau cu apa!
Seara trecea pe nesimtite, bunica niciodata nu ma lasa sa ies in drum la copii pe inserat...mancam ceva, mai povesteam, si ma bagam la somn. Senzatia ca aceea sa te bagi in plapuma groasa de lana in mijloc de vara, si sa te odihnesti tun pana a doua zi, nu cred ca o sa mai traiesc tare curand.
Dimineata, asa cum era de asteptat...bunicii se trezeu mai repede ca gainile. Normal ca isi vedeau de treaba lor, bunicul pleca la cosit...sau pe unde mai avea el treaba, si bunica incepea sa trebaluiasca prin ograda, sa dea de mancare la lighioane, sa trimita vaca la pascut. Pe la 8 deja se auzea....”Diaaaanooooo....ratele cer de mancare.....” si Diana nimic. Peste 10 min.....”Diaaaanooooo......hai ca puii au crescut mari de cand tot dormi.....” si Diana nimic.....”Diaaaaanooooooo hai scoala mama, ca tre sa te duci cu mancare la bunicu”. Ei aici era marele adevar. Bunicul de obicei isi gasea vreun loc sa coseasca peste vreo 4 dealuri hais, si inca vreo 5 cea. Asa ca era silita sa ma dau jos din patutul ce-l adoram, sa mananc nemaipomenitul lapte proaspat cu mamaliguta rece....sa iau traisa cu mancare, si sa o apuc la deal, ca pana la bunicu era cale lunga.
Si drumul mi-l petreceam in compania vesnicului meu prieten de la tara....Tambur-catelul ce ma urma credincios pe toata dealurile, si drumurile pe care ma pierdeam eu. Bunicul cosea in acele timpuri in zone numite foarte Ceaotele, sau Lohan. Ajunsa acolo, dadeam nu de un barbat la 70 de ani, ci de un tinerel pe la vreo 40-50 ce manuia coasa cu foarte mare vitejie. Normal ca mancam si eu din mancarea bunicului, ca pana ajungeam la el mi se facea foame...si apoi o luam la vale spre casa, unde sigur ma astepta bunica cu multe alte bunatati. Zilnic era o treaba: trebuia tocat la rate....dat la pui de mancare...si iesit in drum la vorba si joaca cu copchii. Seara adus vaca de la camp. Si asta era ciclul deloc plictisitor al celor 3 luni petrecute la tara.
La meniul de zi cu zi se inscriau curechi, barabule, popusoi, tochitura, si ce mai gatea bunica. Oricum mancare la fel ca la tara, mai rar gasesti!
Cum se apropiau zilele toamnei, si incepea sa se pateze poama, deja ma gandeam ca e timpul ca ai mei sa vina sa ma ia la Bacau. Iubeam momentul cand ii vedeam in poarta. Fie imi aduceau ceva bun, fie veneau sa ma vada....ii asteptam pe parinti ore in sir uneori in fata portii, cand ei uitau sa vina. Si plangeam de fiecare data cand plecau, fiind astefel nevoiti saracii sa plece cand eu dormeam. Si daca ma trezeam si nu-i vedeam iar plangeam. Recunosc, ca am fost o mare plangacioasa...oare oi mai fi???
Toate se uitau repede cand ma uita Dumnezeu prin vreun visin, sau la poatele vreunui cires, infruptandu-ma din minunatele fructe ale Domnului.
Azi totul s-a schimbat din pacate. Bunicii nu mai sunt...iar casa e data spre vanzare. Nu ma mai gatesc sa ma duc seara dupa vaca....nu mai mananc cu bunicul in varf de deal....nu ma mai plimb pe coada carutii, nu mai zburd prin fan, nu-l mai mangai pe Tambur, nu mai car apa sa ud gradina....toate acestea sunt de ceva timp apuse. Au ramas doar amintirile a ceea ce a fost, si nu ar mai putea fi.
Azi la cei 20 si ceva de anisori, sunt matusa....si locuiesc in Bucuresti! Ma destind in prelungitele concedii pe care mi le iau in fiecare saptamana pe coclauri, si in iesirile in care uit de lume cand vin la ai mei acasa. Refugiul de aceasta data nu mai este casa bunicilor ci casa alor mei. Parasesc Bacaul, si undeva la 10km, gasesc liniste. Nici pe departe o ograda de la tara....ci un locsor plin de zambete pe diverse fatuci de pe aici, flori, si caldura parinteasca!
Probabil voi povesti ce-i aici peste vreo 22 de ani, azi ma limitez doar la a incarca cateva fotografii!
VOI CUM V-ATI PETRECUT COPILARIA???
marți, 4 august 2009
Impresii din Delta
Postarea nu e a mea...e un citat de la una din persoanele care a fost in Delta. O cheama Maria...cei care au fost atenti la detalii, isi vor da seama!
”Sincera sa fiu, eu ma incadrez in persoanele care s-au intors dezamagite din aceasta calatorie. Poate ca imi facusem sperante mult prea mari pentru ca aceste zile sa fie minunate, plus ca era prima oara cand ajungeam in Delta.
Mi-a placut Delta insa sunt convinsa ca daca mergeam cu alte persoane altfel ar fi stat situatia.
Foarte dezamagita sunt de unele persoane, dar una dintre ele m-a dat peste cap. Nu inteleg cum te poti comporta intr-un anumit fel in bucuresti, cum poti spune ca "respectul este mai important decat orice", iar atunci cand suntem plecati pentru o perioada mai lunga sa nu faci altceva decat sa dai ordine si sa te astepti ca lumea sa le indeplineasca fara niciun comentariu.
Pe mine Delta m-a ajutat sa imi dau seama de caracterul unora, insa imi pare foarte rau pentru ca au aparut semne de intrebare daca mai vreau sa mai fac parte din acest grup, daca mai vreau sa vad anumite persoane, daca mai vreau sa ma inscriu in toamna la scoala de munte.
Pacat!!! Deoarece ma indragostisem de voi toti si apreciam ce faceti, insa saptamana asta a fost ca un dus rece.”
Cine va reusi sa schimbe ceva pt binele clubului?
Cred ca noi! Clubul...toti uniti, sa nu uitam ca datorita muntelui, si cantarilor in jurul focului ne-am intalnit si am ajuns sa tinem unii la altii nu datorita jocurilor in care tre sa minti ca sa cunosti o persoana sau alta! Sa nu uitam ca dumetiile pe carare ne-au unit...si nu iesirile la terasa! Ca pe munte nu conteaza daac esti slab, sau mai grasut, daca ai picooare lungi, daca poti sau nu mai poti! Acolo conteaza ce e in suflet!
Si sa facem ceva cu speranta asta, nu-i asa A-M ?
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
Postări
